Cannes 2015: Mădălina Ghenea, alături de Jane Fonda, la premiera filmului „La giovinezza”

Cannes 2015: Mădălina Ghenea, alături de Jane Fonda, la premiera filmului La giovinezza
Publicat: 20/05/2015, 16:34

Fotomodelul și actrița Mădălina Ghenea a participat, miercuri, la premiera celui mai recent film al lui Paolo Sorrentino, „Youth”, din a cărui distribuție face parte, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.

Pe de altă parte, publicația The Hollywood Reporter scria, marți, că Mădălina Ghenea a atras atenția la Festivalul Internațional de Film de la Cannes cu posteriorul său, care apare pe afișul lungmetrajului aflat în competiția oficială a evenimentului cinematografic.

Ghenea a declarat pentru prestigioasa publicație că are pe agenda ei alte trei proiecte – două roluri principale și unul secundar. Ea va filma pentru cele trei pelicule până la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, Mădălina Ghenea va juca, printre altele, rolul principal în „Condemned to Love”, debutul regizoral al scenaristului premiat cu Oscar Barry Morrow, un film pe care îl descrie ca fiind „o poveste magică de dragoste”.

Totodată, Ghenea a declarat pentru The Hollywood Reporter că nu o deranjează atenția acordată afișului filmului „Youth”. „Nu cred că este vulgar, mi se pare frumos”, a spus ea, adăugând că speră ca pe viitor prestația sa actoricească să fie în centrul atenției.

„Am trei proiecte planificate. Așadar, cred că fac o treabă bună la audiții. (…) Și, când merg la acestea, nu le arăt posteriorul”, a mai spus Ghenea.

Mădălina Ghenea a filmat alături de legendarul actor britanic Michael Caine pentru pelicula „La giovinezza/ Youth”, în regia lui Paolo Sorrentino. Tabloidul britanic Daily Mail prezenta, în iulie 2014, fotografii de pe platourile de filmare ale peliculei, în care Mădălina Ghenea apare defilând în ipostază de Miss Universe pe un podium, în timp ce este admirată de actorul Michael Caine.

Mădălina Ghenea, în vârstă de 26 de ani, și Michael Caine, în vârstă de 82 de ani, fac parte din distribuția filmului „La giovinezza”, alături de alți actori cunoscuți, precum Rachel Weisz, Harvey Keitel, Jane Fonda și Paul Dano.

Filmul spune povestea a doi bătrâni prieteni – un dirijor și compozitor, pe de o parte, și un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce își petrec vacanța în Munții Alpi. Filmul urmărește eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, precum și relațiile pe care le au cu copiii lor, dar și modul în care aceștia interacționează cu ceilalți oaspeți ai hotelului la care sunt cazați.

„La giovinezza” este al doilea film la care regizorul italian Paolo Sorrentino lucrează cu actori de limba engleză, după „Rocker Hit: Ochi pentru ochi/ This Must Be the Place”, cu Sean Penn.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul imdb.com, pelicula ar urma să fie lansată pe 21 mai, în Italia. Filmările au avut loc în Italia, Elveția și Marea Britanie.

Paolo Sorrentino este cunoscut pentru pelicula „La Grande Bellezza/ The Great Beauty”, care a câștigat anul trecut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Prezentată în premieră mondială în competiția de la Cannes 2013, pelicula lui Sorrentino a câștigat 20 de premii, printre care patru ale Academiei de Film Europene – pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cel mai bun film, cel mai bun monteur – și un Glob de Aur pentru cel mai bun film străin.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul „Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno. Mădălina Ghenea a debutat ca actriță în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti”, în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat și în filmul „Dom Hemingway”, în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law. Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda” de Alessandro Gassman, distincția fiind acordată de o asociație culturală în contextul ediției din 2012 a Festivalului Internațional de Film de la Roma.

Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com și, de-a lungul timpului, ar fi avut relații cu actori faimoși, precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler și Michael Fassbender, potrivit informațiilor apărute în presa internațională.

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 13 mai și se va încheia duminică. Juriul competiției oficiale este prezidat de cineaștii americani Joel și Ethan Coen.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...